În 1834, marele logofăt Theodor Balș, hatman al Moldovei, inaugurează la Darabani un conac cu 29 de încăperi, să-i fie reședință pe timpul vizitelor sale la moșia din Nord. Cu ani înainte, Balș decisese să întemeieze pe moșia sa de la Darabani un târg în toată regula, iar acum își pregătea cele trebuincioase: își ridică un conac unde avea să locuiască, obține hrisovul domnesc de întemeiere a târgului (21 iunie 1837), clădește o biserică (Sf. Nicolae, 1840) și o școală (prima sătească de stat din Moldova, 1841) și promovează „Învoiala”, o înțelegere prin care îi atrage la Darabani pe comercianții evrei care aveau să marcheze destinul așezării la întâlnirea secolelor al XIX-lea și al XX-lea.
Construcția „castelului” avea să dureze 10 ani, din 1824 până în 1834. Cele 29 de încăperi, organizate pe două etaje, erau gândite să îi primească nu numai pe Bălșești și pe servitorii lor, ci și pe oaspeții boierești care poposeau uneori la Darabani.
La etaj stăpânea sala mare, „a balului”, cu ieșire la balconul impunător și podită cu parchet din lemn de stejar, care încă se găsește în conac. Acolo își ținea „Toderaș” veselele serbări, vestite și comice, totodată, în epocă. La conacul din Darabani, povestește Dumitru Moruzzi în memoriile sale, Balș ținea frecvent mese bogate pentru invitați numeroși: „niciodată mai puțin de doupsprezece feluri de mâncare, afară de mezeluri, și să te fi încumetat să guști din toate…”.
În aceleași memorii găsim un episod aparent reprezentativ pentru personalitatea „conului Toderaș”: „Baluri nu da decât unul pe an, de ziua dumisale onomastică. Fiindcă însă acea zi cădea întotdeauna în postul cel mare, Înalt Prea Sfinția Sa trimitea cioclii Mitropoliei să alunge lăutarii și să strice petrecerea. Oștii mitropoliei i se opunea întotdeauna cu îndârjire și succes oastea hătmăniei sau, în lipsă, țigănimea din curte. A doua zi cuconul Toderaș se suia măreț în careta cea de gală trasă de patru telegari rusești cu hamuri numai de argint și în astfel de alai se ducea smerit să cadă la picioarele mitropolitului ca să-i sărute mâna, rugându-l să-l dezlege de groaznicul păcat pe care-l săvârșise în ajun și pe care era bine hotărât că avea să-l săvârșească și la anul…”
Conacul era și locul de unde Balș împărțea dreptatea pentru dărăbăneni. Relatările vremii spun că atunci când boierul venea la Darabani de la Iași, în trăsura lui trasă de patru cai cu hamuri de argint, sătenii își scoteau cușmele și se ploconeau în genunchi în fața „generalului”, povestindu-și fiecare pricinele. Balș îi asculta pe toți, fără să coboare din caleașcă, apoi îi chema la „castel” pentru a-i pune față-n față cu învinovățiții.
Răscoala din 1907, despre care în paginile ziarelor vremii sunt notate tulburări grave la Darabani, ne spune și ea o poveste despre conacul din cel mai nordic oraș al țării. Țăranii revoltați se strâng în fața clădirii, locuite atunci de Ecaterina Golescu, să ceară socoteală proprietarilor baricadați înăuntru. Se povestește că ușa de lemn masiv întărit cu drugi de fier, aceeași care te primește și azi la intrarea în conac, n-a scăpat neatinsă de furcile răsculaților.
În anii următori conacul devine sediu al Judecătoriei, iar în 1926, odată cu achiziționarea de către Statul Român a încăpătoarei clădiri, înăuntru se instalează și Primăria, Poliția și chiar, pentru o scurtă vreme, un mic muzeu al orașului. În spatele conacului, acareturile adăposteau unelte, recolte și animale aflate în proprietatea Statului, între care și „taurul comunal”, îngrijit de Primărie și singur autorizat, la vremea aceea, să se ocupe de perpetuarea speciei.
Un alt incident întâmplat pe „scena” conacului este povestea alegerilor din 1946, când administrația, comunistă de data aceasta, decide să anuleze prima rundă de alegeri, câștigate clar de către țărăniști. La reluarea alegerilor, autoritățile se retrag în conac, acum sediu al primăriei, pentru a „număra” voturile liber exprimate, însă ies pe ușa din spate și iau drumul Dorohoiului, „desigilând” – vorba vine – urnele abia acolo și anunțând triumfător victoria detașată a comuniștilor, în timp ce dărăbănenii revoltați așteptau încă în fața conacului, bănuind frauda, fără a fi însă capabili să-și poată măcar imagina ce jumătate de secol avea să le aducă ea.
În anii comunismului Primăria se mută în partea nouă a orașului, iar conacul devine internat de fete, apoi sediu al Bibliotecii Orășenești și al Clubului Copiilor. În prezent parterul găzduiește în continuare Biblioteca Orășenească, rafturile căreia aliniază o zestre de peste 40.000 de volume, în timp ce la etaj a fost inagurat, în 2014, Muzeul Nordului, o impresionantă colecție de istorie și etnografie a regiunii.
Așa cum îi stă bine oricărei clădiri cu istorie, și povestea conacului Balș poartă destul mister și legendă. Din 1900 încoace ni s-a povestit că o rețea imensă de tuneluri ar împânzi vechiul târg, legând conacul de biserica Sf. Nicolae. Se mai spune că la vechea poartă „numărul 4” a conacului ar sta îngropată o oală plină cu galbeni, ascunsă de bucătarul generalului, pe nume Forcaș, care nu avea ce face cu atâta bănet.
- cheapest viagra online
- Buy dostinex without prescription
- Canadian pharmacy 24h
- Canadian no written prescription needed
- accutane
- buy bactrim ds online
- generic ventolin prescription
- Direct rx pill
- viagra dosage and directions
- cialis lowest price canada
- super viagra candian
- bactrim without prescription
- canadian healthcare mall
- mifepristone cost walmart
- best price for propecia online
- erythromycin acne
Din însemnările avocatului Emil Costeanu, care în perioada interbelică a ținut o monografie a Darabaniului, aflăm că terenul din fața conacului „adăpostea și ocrotea o minune de florărie, un mare parc cu fel de fel de plantațiuni ornamentale, alături de o întinsă grădină cu pomi fructiferi”.
„O largă alee așternută cu pietriș și nisip, în formă de circumferință, marca în interiorul ei, mărginit de un gard viu de liliac tuns, straturile de flori, arbuști indigeni și exotici, diferite altoiuri și nenumărați ghiveci ambulanți cu fel de fel de flori, unele mai frumoase ca altele. După tei circumferința florăriei era închisă de un zid ornamental, scund, construit din cărămidă arsă. Diametral florăria era tăiată de un trotuar de piatră construit din lespezi.”
„Aducerile aminte povestesc că în unele duminici și sărbători mari toate jocurile tineretului din sat erau adunate la curte. Aici lăutarii din diblele lor versuiau cântecile vremii. Horile prinse de umeri ale voinicilor feți frumoși și ale cosânzenelor îmbujorate se încingeau pe alee. Sârba și bătutele tropăiau în pietriș, voioșia era nestingherită, jocul fără osteneală, dragostele își înfiripau cuib, iar priveliștea asta toată amestecată în verdeața plantațiunilor și culorile florilor înfățișau crâmpeie rupte din spuse de poveste.”
Multumim!
M-am nascut un Darabani,radacinile mele sunt acolo!